Studio Safir – locul ideal pentru tinerele îndrăznețe

Ultimii ani au semnificat o perioadă prielnică de dezvoltare a pieței de muncă, mai ales în sistem online, fapt ce a conturat noi oportunități pentru tinerele care se aflau în căutarea unui job stabil, ofertant și profitabil. Studio Safir, unul dintre cele mai mari studiouri de videochat din țară, s-a poziționat încă de la începu ca fiind un loc singur, unde fetele pot învăța tainele acestei meserii de la o echipă tânără, dinamică, profesionistă și dornică de dezvoltare.

Venituri peste medie

Unul dintre aspectele care fac din acest job unul preferat de către tot mai multe fete, este cu siguranță cel financiar. Un model care abia acum învață să pășească pe acest drum, poate avea asigurat un salariu minim de 400 de Euro, lunar, în condițiile în care ea decide când și cât lucrează în fiecare zi sau săptămână. În cazul modelelor care au căpătat o varie experiență, lucrurile se îmbunătățesc considerabil, cu fiecare lună, atât timp cât reușesc să mențină vie o conversație pentru cât mai mult timp. Astfel că, treptat salariul poate ajunge și la 4000 de Euro pe lună, cu posibilitatea de a primi și bonusuri semnificative. Aceste cifre depind numai de abilitățile proprii ale persoanei din fața camerei, de încrederea pe care o au în ele și atuurile lor, cât și în capacitatea lor de a stârni și menține treaz interesul persoanei cu care ajunge să discute. 

Vrei să faci videochat pe cont propriu? Poţi avea succes şi în sfera  non-adult! Iată cum - cluju.ro

Echipă primitoare

Pentru a putea asigura un cadru cât mai propice în vederea dezvoltării pe plan profesional, cât și personal, ne-am asigurat că am conturat o echipă exclusiv feminină. Acest lucru își are justificarea în faptul că prezențele masculine în aceste medii, mai ales pentru fetele începătoare, pot reprezenta un factor perturbator. Le-ar putea inhiba, stresa și, în final nu s-ar putea desfășura la capacitate maximă, ceea ce ar reprezenta un mare minus în această carieră. Ne raportăm la fiecare membru din echipă ca la propria familie și ne străduim constant să creăm o atmosferă caldă, primitoare, care să le facă pe toate fetele să se simtă în siguranță și să le insufle poftă de muncă.

Oportunități de dezvoltare

Această meserie poate reprezenta un adevărat imbold în vederea dezvoltării ca persoană, atât din punct de vedere profesional, cât mai ales psihic și moral. Reprezintă o adevărată oportunitate de a-și consolida încrederea în propriile forțe și atuuri, dar reprezintă și o metodă prin care pot descoperi noi calități și talente. Acest lucru se datorează faptului că sunt puse în ipostaza în care să interacționeze cu cât mai multe persoane, cu mentalități și culturi diferite. Astfel că, vor avea ocazia să se descopere în vaste situații și să experimenteze cât mai mult până în punctul în care ajung la cea mai bună variantă a lor.

Leave a Comment