Puzzle: Eu si cartile

Am  realizat ca nu-mi place sa scriu rezumate, am facut asta acum multi ani in gimnaziu si mi-a ajuns. Am purtat o astfel de discutie cu C. si sunt de acord ca o recenzie ca la carte trebuie sa contina si un mic rezumat, dar cine a zis ca eu scriu recenzii? Avand in vedere ca aici la han lasam poverile la usa (si pastram in desaga numai povestile), imi iau libertatea de a-mi marturisi relatia deloc cuviincioasa dintre mine si carti. Nu respect o regula cand le aleg, e ca si cum intru intr-un curcubeu si aleg o culoare sub impulsul momentului si al fiorilor aferenti. Rezumate voi face cand asa imi va dicta dispozitia, iar de intereseza pe careva detalii despre cartile pe care eu le-am citit, raspund cu mare drag la intrebari.
Acum citesc The solitude of prime numbers de Paolo Giordano, e una din cartile comandate din Anglia pentru ziua mea. Am ajuns duminica pana la jumatatea ei (desi e in engleza si nu m-am asteptat sa mearga atat de repede, insa, ce-i drept, in ultima jumatate de an am citit in limba lui Shakespeare aproape in fiecare zi – articole sau carti de profil) si daca ieri nu as fi avut foarte multa treaba plus ceva alergatura sigur as fi terminat-o.
Cartea asta e ca una din acele situatii in care esti legat de maini, tiriit prin noroi ori praf, trecut prin iadul lumesc, dupa care – murdar si insingerat – esti pus pe un tron din scaieti si incoronat, impovarat cu sarcina de a conduce destine. Pai vi se pare ok asta? Sunt bulversata…

Cartile ma fac sa gindesc, sa nascocesc idei, sa imi colorez imaginatia. Imi amintesc de perioada searbada a vietii mele in care ma indepartasem de aceasta grozava pasiune si acum realizez ce rani adinci am putut sa-mi provoc, cite idei am pierdut si cate iubiri am ucis cu ignoranta mea. Cum am putut sa ma abandonez in bratele unor amicitii sordide, seci, sortite din start esecului, cu o influenta proasta asupra sufletului si gandurilor mele? Cum am putut sa tin atat de tare cu dintii de niste lucruri care, credeam eu, puteau fi ceea ce-mi doream? Nu mi-au placut niciodata oamenii care critica pe altii dar nu accepta, sub nicio forma, criticile altora – fie ele demonstate si argumentate. Dar oare daca nu as fi trecut prin asta as mai fi vorbit acum din aceasta postura? As mai sti acum riscurile unei anumite cai lipsite de esenta?
Invat, usor, sa-mi aleg tovarasii de drum – iar cartile sunt cei mai devotati, loiali – si sa jonglez usor cu clipele.

Am descoperit o placere splendida, un extraordinar moment de liniste, de meditare, in abandonul in lectura. Avida, insetata de drama, de realitate, de cunoastere ori de inspiratia imaginatiei, descopar un alter ego impacat cu sine, rabdator, darnic. Mai insel uneori acesti dragi prieteni uitandu-ma la un film, un serial sau o mini-serie, ori… cu statul degeaba. Dar cartile sunt prieteni intelegatori si asteapta cuminti pe raft pentru ca eu ma ma intorc spasita la ele. Si-apoi sa vedeti minunatie…
Si da, imi dau seama ca sunt o fiinta buna, dar ca unii pot scoate tot ce-i mai rau din mine, imi pot anula toleranta, linistea, intelegerea. Sunt unii care nu se uita la barna din ochii lor si vad paiul din ai mei. Chiar si Hapi mi-a spus, zilele trecute, ca ma simte altfel acum, de cand am redeschis cronicile. Asta fiindca sunt linistita si fiindca am lasat in urma anumite “prietenii” din viata mea, cu bune si cu rele, care nu merita sa stea in sufletul meu nici macar prin momentele placute. Uneori amintirile frumoase ne tin in loc si ne fac nostalgici uneori. Eu am decis ca singurele nostalgii pe care mi le mai permit sunt acelea la gandul unei carti frumoase citite in trecut, la gandul unor amintiri ce includ OAMENI.
Cartile ma determina sa fiu ceea ce sunt cu adevarat, un om care daruieste ajutor, iubire, zambete. Citind despre iubirile, dramele, confesiunile altora ma regasesc si ma formez din ce in ce mai frumos. Si asta ma face sa fiu mai buna cu cei din jur, ma face sa petrec momente superbe alaturi de oameni frumosi.
Sunt un puzzle format din mii de fragmente mici, caci am luat cate putin din toate. De aceea nu voi excela intr-un anume domeniu (dar pot, desigur, sa fiu grozava in unul macar) si nici nu voi persista, persevera in vreun hobby o perioada indelungata, eventual ma voi intoarce la el. Sunt ca nisipul si asemanarea dintre ale sale granule si mingile de ping-pong, uneori sunt  asezate perpendicular una peste alta si una langa alta – atunci au intre ele multe spatii necompletate, iar alteori cand se misca se aseaza la 60 grade – atunci toate “se leaga”, sedimenteaza corespunzator.
Dar cine e de fapt Ancuta ori Josphine? E Olguta din La Medeleni? Jeanne d’Arc?  E cate o bucatica din fiecare personaj intalnit in literatura, in special in cea care mi-a placut… E un adevarat puzzle!